CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CORÉCT, -Ă adj. 1. (și adv.) conform normelor, regulilor; fără greșeală. 2. (despre oameni) cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit. (< fr. correct, lat. correctus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CORÉCT, -Ă adj. 1. Conform normelor, regulilor; fără greșeală. 2. (Despre oameni) Cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit. [< fr. correct, cf. lat. correctus].
Sursa: Dicționar de neologisme
coréct (coréctă), adj. – Care respectă regulile, normele. Fr. correct. – Der. incorect (var. necorect), adj. (incorect); corecta, vb. (a îndrepta), cu var. corija (din fr. corriger) și corige (din germ. korregieren, în Trans.); corectură, s. f. (text tipărit din care s-au înlăturat greșelile), din germ. Korrectur; corector, s. m., din fr.; corijent, adj. (elev sau student care nu a obținut nota de trecere la una sau mai multe materii, fără a fi obligat să repete anul); corecțional, adj., din fr.; incorecțiune, s. f., din fr.; corectiv, s. n., din fr.Sursa: Dicționarul etimologic român *coréct, -ă adj. (lat. correctus, d. corrigere, a îndrepta. V. drept, corijez). Exact: plan corect. Fig. Conform gustuluĭ saŭ regulelor: stil, scriitor corect. Conform conveniențelor: ținută corectă. Onest, onorabil: om corect. Adv. În mod corect.
Sursa: Dicționaru limbii românești
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită corect a. 1. ce are o formă exactă, pură: desen corect; 2. conform regulelor gustului: locuțiune corectă; 3. fig. scrupulos: om corect.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) éste și ĭáste, pronunțat azĭ ĭéste (lat. est), pers. III sing. a indicativuluĭ prezent d. verbu a fi. Se întrebuințează numaĭ cînd e accentuat și după maĭ: Este pîne [!]? Este. Nu maĭ este.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ESTE (D’ESTE), familie princiară italiană. A domnit la Ferrara (sec. 13-16), Modena și Reggio (sec. 13-18). Important rol politic și cultural.Sursa: Dicționar enciclopedic éste v. fiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sáu conj. – Ori. Lat. sĕu. Fonetismul nu este clar. Poate s-ar putea explica pornind de la sῑve, care nu este o var. a lui sĕu, și al cărui rezultat, *seaue, l-ar fi redus pe ea › a, cf. lĕvo › iau. Cf. Meyer-Lübke, Rom. Gr., III; Cihac, I, 233; Scriban. De la sĕu cu aut, după Pușcariu 1533, Tiktin și Candrea.Sursa: Dicționarul etimologic român sau conjcț.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită s-au pr. + vb. aux. (s-au dus)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
saŭ conj. (lat. sĕu, ca ĭaŭ, din lĕvo). Orĭ așa, orĭ așa: te poțĭ duce cu căruța saŭ cu trenu; „zăpadă” saŭ „omăt” e totuna; trebuĭe saŭ să mă duc eŭ, saŭ să-ĭ scriŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sau conj. indică: 1. o alternativă; viu sau mort; 2. altminterea, în alți termeni: doi napoleoni sau 40 de franci. [Cf. lat. SEU].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (În enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (În propoziții interogative, cu funcție conclusivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? – Să + au1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (în enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (în propoziții interogative, cu funcție concluzivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? – Să + au1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
sắu (sa, pl. sắi, sále), adj. pos. – Care aparține persoanei despre care se vorbește. – Var. enclitică -su. Mr. seu, su, megl. seu, sa, istr. seu, sę. Lat. suus, sua, disimilat în *sous, *sa (Densusianu, Hlr., 145; Pușcariu 1534; REW 8493a; Candrea), sau mai probabil în *seus, *sa prin analogie cu meus (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60).Sursa: Dicționarul etimologic român său, s.n. – 1. Ceară. 2. Grăsime animală, seu: „Său și rășină-o-nfocat” (Papahagi 1925: 253). – Lat. sebum.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
-său/-su (fam., pop., numai după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) săŭ V. seŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
său n. 1. grăsimea rumegătoarelor, în special a vacii: lumânare de său; 2. fig. avere: sameni a avea său la rărunchi CR. [Lat. SEBUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
său pr. posesiv: fratele său. [Lat. SUUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) șau s. invar. (țig.) persoană foarte importantă.Sursa: Dicționar de argou al limbii române Forme flexionare:
corect - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul corect
corect - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul corect
este - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fi
său - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul său
său - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, masculin - pentru cuvantul său
sau - Invariabil - pentru cuvantul sau
șau - Formă unică - pentru cuvantul șau
Este - Formă unică - pentru cuvantul Este